Cultura plantelor

Producția vegetală este partea cea mai însemnată a activității Semtop Group, în care am investit priceperea acumulată în peste 30 de ani de experiență în această ramură agricolă.

O mare parte a suprafețelor cultivate în fermele noastre sunt destinate realizării loturilor de hibridare (porumb si floarea soarelui). Dezvoltarea Semtop Group pe acest palier este strâns legată de parteneriatele strategice pe care le avem cu companii de renume din domeniul producției de semințe: Monsanto și Pioneer, în dezvoltarea hibrizilor și Remington Seeds, cel mai mare producător, procesator și distribuitor de semințe din lume. Sunt realizări importante ale companiei noastre, cu care ne mândrim și care ne fac să fim încrezători în potențialul nostru de dezvoltare durabilă și de aici înainte.

 

Coordonăm activitatea de producție prin intermediul unor soluții avansate de management al exploatațiilor agricole:

  • Geofolia (ISAGRI) – software prin care urmărim activitatea din ferme, asigurând productivitatea continuă, analizăm rentabilitatea și optimizăm procesele.
  • eLMID Mobil (ISAGRI) – aplicație cu care măsurăm parcelele și le vizualizăm prin imagini aeriene 2D și 3D.
  • Vantage – sisteme autopilot și sisteme integrate de monitorizarea GPS a flotei auto și utilajelor agricole, pentru agricultură de precizie.
  • FieldView (Climate) – platforma digitală care analizează performanțele recoltei și ne ajută să planificăm semănatul și lucrările agricole.

Producția ridicată a culturilor noastre este susținută de un complex sistem de irigații pe care l-am dezvoltat în ultimii 5 ani, care utilizează toate metodele moderne: pivoți, liniare, aripi de udare și tamburi.